Viflaiemul – Vișeul de Sus

71

Viflaiemul - Viseul de SusSe ştie că sărbătorile de iarnă sunt unele dintre cele mai complexe manifestări ale spiritualităţii româneşti, iar la Vişeu de Sus au un farmec aparte.

Anul acesta, Vişeul de Sus este una dintre gazdele evenimentului „Crăciun în Maramureş”, organizat de Consiliul Judeţean Maramureş şi Ministerul Turismului, în data de 23 decembrie, la Muzeul Satului din Baia Mare. Toţi cei ce vor intra în gospodăria vişeuanilor se vor putea bucura de colinde, obiceiuri şi bucate tradiţionale ale zonei.

Ajunul Crăciunului este mereu încărcat de tradiţie. Cel mai frumos şi spectaculos obicei ce se păstrează în oraş este „Viflaiemul”, o formă de teatru religios, o dramã liturgicã asimilată de imaginarul colectiv tradiţional, ce aminteşte de Naşterea Mântuitorului. Fiecare biserică din oraş are un Viflaiem care o reprezintă, actanţii etalând costume frumoase şi întrecându-se în interpretarea colindelor străbune. Există colinde specifice Viflaiemului, interpretate în manieră ostăşească, ce pot fi auzite doar în acest context. Deşi Viflaiemul se regăseşte şi în alte localităţi ale Maramureşului Istoric, Vişeul de Sus se defineşte prin accentul deosebit al caracterului apotropaic. Acesta se traduce prin clopotele imense (dubele) pe care dracii le poartă (ajungând şi la 70 kg/persoană), al căror zgomot alungă spiritele malefice.

Viflaiemurile se vor întâlni în Noaptea de Ajun, la ora 22:00, în centrul oraşului, în cadrul evenimentului Noaptea Viflaiemurilor, organizat de Primăria şi Consiliul Local Vişeu de Sus, Protopopiatul Ortodox Vişeu şi Centrul Cultural-Social Vişeu de Sus.

Ziua de Crăciun va fi o zi a colindului, ziua în care cel mai iubit colindător al Maramureşului, Ştefan Hruşcă, va aduce vestea Naşterii Mântuitorului prin intermediul unui concert extraordinar susţinut la Vişeu de Sus, începând cu ora 15:00, pe scena de pe platoul Casei de Cultură, în cadrul evenimentului „Crăciun în Maramureş”.

Vişeuanii şi turiştii aflaţi în oraş în data de 26 decembrie sunt invitaţi, începând cu ora 17:00, la spectacolul de colinde şi obiceiuri de iarnă specifice zonei Vişeului „Veniţi, creştini, la Viflaim!”.

Sursă: infomm.ro

SHARE