Gala Colindelor Traditionale, la Gherla 2018Duminică, 09 decembrie 2018, de la ora 17:00, la Casa de Cultură din Gherla, se va desfășura cea de-a V-a ediţie a Galei Colindelor Tradiţionale – “Pe la noi de sărbători”, un spectacol – festival organizat de Primăria şi Consiliul Local Gherla, Ansamblul folcloric “Colindiţa-Zestrea”, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

Vor evolua:

  • Ansamblul “Colindiţa-Zestrea” Gherla, condus de Constantin Istici,
  • Colindătorii tradiționali din Negreni, jud. Cluj, coordonatori Florina Varadi și Marian Văcariu,
  • Grupul de colindători “Vestitorii” Mintiu Gherlii, jud. Cluj, condus de Elisabeta Fărcaș,
  • Grupul vocal bărbătesc de colindători “Sâncelenii”, comuna Sâncel, jud. Alba, coordonator Ioan Frățilă,
  • “Păstrătorii tradițiilor”, din Răchițele, jud. Cluj, coordonator Mărioara Boc,
  • Grupul de colindători “Țibleșul” din Spermezeu, jud. Bistrița-Năsăud, condus de Alexandru Deneș,
  • Asociația “Zestrea” Cluj-Napoca, coordonator Sebastian Paic,
  • Colindătorii “Tradiții Ormănene”, Orman, jud. Cluj, coordonator Aurora Cozma.

De asemenea vor evolua și Grupul “Colindăm la gazde bune”, format din angajați și colaboratori ai Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj: Mariana Morcan, Marinela Zegrean Istici, Grigore Sâmboan, Radu Lazăr, Florin Bota, Raul Oltean, Iulia Bucur, Mădălina Mîrza și Livia Popa.

Evenimentul, inițiat și realizat de Constantin Istici, este dedicat Anului Centenar al Marii Uniri și machează împlinirea a 25 de ani de activitate a Ansamblului “Colindiţa-Zestrea” din Gherla.

Intrarea este liberă!

LEAVE A REPLY