Festivalul Obiceiuri si Traditii – Junii Satului 2018Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Măguri-Răcătău și Asociația „De la lume adunate și-napoi la lume date”, organizează sâmbătă și duminică, 08-09 decembrie 2018, cea de-a doua ediție a Festivalului – concurs de Obiceiuri și Tradiții –„Junii Satului”, în comuna clujeană Măguri-Răcătău.

Festivalul urmărește redescoperirea valorilor tradiționale, a obiceiurilor de iarnă autentice locale, promovarea și orientarea acestora spre tânăra generație.

Sâmbătă, 08 decembrie, în prima zi a evenimentului, de la ora 13:00, vor evolua copiii cu vârsta între 06 și 14 ani, iar duminică, a doua zi, de la aceeași oră, vor urca pe scena Căminului Cultural din Măguri-Răcătău adolescenții și adulții.

Cu toții vor prezenta obiceiuri și tradiții de iarnă, precum:

  • ceata feciorilor,
  • colinda la gazdă,
  • orații, etc.

Un juriu de specialitate va aprecia autenticitatea și valoarea obiceiurilor și tradițiilor prezentate în concurs de către participanți și va acorda premii.

LEAVE A REPLY