Tabără de dansuri tradiționale românești

10

Tabără de dansuri tradiționale româneștiALT+TAB+JOC. o ALTfel de TABără de JOC este un proiect al Etnocor. Centru de Studii Etnocoreologice din Cluj-Napoca, co-finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.) și care are parteneri Asociația ORMA. Sodalitas Athropologica, Asociatia Zestrea, Muzeul Etnografic al Transilvaniei.

Dansul popular românesc reprezintă una din identităţile noastre ca popor şi toate etapele vieţii au fost şi sunt însoţite de această creaţie artistică. Din dorinţa de conservare a tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti, în perioada 17 si 23 iunie va avea loc la Cluj-Napoca “Tabăra de dans tradițional românesc”. Evenimentul ce se va desfășura în Parcului Etnografic Național ,,Romulus Vuia” își propune să-i inițieze sau să-i perfecționeze pe cei care-și doresc să cunoască tainele dansului românesc.

Cursurile de dans vor avea două niveluri de predare-învățare: avansat și începător.

Cursurile pentru avansați vor străbate câteva dintre ariile etnografice mai puțin cunoscute în mediul folclorismului coreutic românesc dar și zone etnografice ale căror dansuri merită promovate și cunoscute în mod aparte: Țara Zarandului, Valea Barcăului, Depresiunea Topliței (Harghita), Valea Prahovei, Câmpia Transilvaniei. Acompaniamentul va fi live, susținut de instrumentiști aduși de către lectorii invitați, buni cunoscători ai zonelor pe care le predau.

Dansurile predate la cursurile pentru începători vor contura zone etnografice diferite: Câmpia Romanațiului, Valea Târnavelor, Valea Prahovei, Țara Lăpușului și nu numai. Pe baza acestor conținuturi învățate cei care participă la cursuri vor putea înțelege diferențele/asemănările dintre diferitele tipuri de dansuri și vor putea să înțeleagă mai ușor caracteristicile dansurilor din aceste zone.

Cursurile pentru copii vor avea în centrul viziunii didactice două concepte: creativitate și interactivitate. Dansuri și muzici tradiționale, ateliere de confecționat măști și de teatru de păpuși, lecturi din basme românești și discuții pe marginea lor și altele asemenea sunt principalele ingrediente ale unui răstimp petrecut cu folos de către cei mici.

Organizatorii au pregătit patru tipuri de cursuri:

  • Pachetul ,,Jucăușul vizitator” se adresează instructorilor de dans și dansatorilor care sunt din afara Clujului;
  • Pachetul ,,Clujeanul jucăuș” se adresează dansatorilor din Cluj-Napoca sau împrejurimi;
  • Pachetul ,,Weekend cu joc” are drept destinatari clujenii sau persoanele din jurul Clujului care doresc să învețe dansuri tradiționale în zilele de sâmbătă și duminică, respectiv în 22 și 23 iulie 2017;
  • Pachetul ,,Micul jucăuș” este centrat în jurul cursurilor de dans tradițional cu profesori recunoscuți și include o serie de alte cursuri care să contureze copiilor înscriși o imagine asupra satului tradițional, a obiceiurilor sale și a folclorului narativ (basme românești, eroi din basmele românești). De asemenea, copiii vor fi implicați în diverse alte activități interactive care au drept scop dezvoltarea creativității (manualități specifice: țesut, cusut, decupat etc), vor viziona filme privind cultura tradițională. Copiii vor fi supravegheați între ora 10 și ora 17 de către învățători.

Mai multe informaţii despre aceste cursuri dar şi înscrieri puteţi afla astfel:
1. la telefon nr. 0744 16 38 96
2. prin email: etnocor@gmail.com
3. pe pagina de facebook: Etnocor. Cluj-Napoca

Location
Parcul Etnografic „Romulus Vuia”

Date/Time
Date(s) - 17/07/2017 - 23/07/2017
All Day

Loading Map....
SHARE