Festivalul Lucreţia Ciobanu 2018

163

Festivalul Lucretia Ciobanu 2018Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul – Junii” Sibiu, Casa de Cultură a Orașului Cisnădie și Cercul Militar Sibiu, organizează în perioada 17-18 martie 2018, a III-a ediție a Festivalului – Cântecului Popular Românesc „Lucreția Ciobanu”.

Regretata „Doamnă a munților” – Lucreția Ciobanu, cetățean de onoare al județului Sibiu, a fost reprezentant de renume al muzicii populare românești, atât în țară, cât și pe plan internațional, cu o contribuție deosebită în inițierea și descoperirea de noi talente ale muzicii populare.

  • La preselecție sunt admiși soliști vocali amatori, cu vârste cuprinse între 18-30 ani;
  • Concurenții vor interpreta două melodii specifice zonei pe care o reprezintă, dintre care una fără acompaniament (doină, baladă sau cântec doinit);
  • Înscrierea se face prin completarea și trimiterea fișei de participare la adresa contact@juniisibiului.ro sau la fax: 0269/ 210945, până în data de 28 februarie 2018.

Desfășurarea Festivalului Lucreția Ciobanu:

  • 17 martie 2018 – ora 10:00 – repetiție pentru concurs cu orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, la Casa de Cultură a Orașului Cisnădie.

– ora 18:00 – CONCURS – la Casa de Cultură a Orașului Cisnădie

  • 18 martie 2018

– ora 18:00 – GALA  LAUREAȚILOR –  la Casa de Cultură a Orașului Cisnădie.

Location
Casa de Cultura Cișnădie

Date/Time
Date(s) - 17/03/2018 - 18/03/2018
All Day

Loading Map....
SHARE