Festivalul de folclor pentru Interpreți “În Memoriam Vasile Conțiu” 2018

118

Festivalul de folclor pentru Interpreti In Memoriam Vasile Contiu 2018Asociația pentru dezvoltare și Cultură Mureș în parteneriat cu Consiliu Județean Mureș, Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local al Comunei Rîciu, organizează în perioada 18 – 20 iulie 2018, ediția a VII-a a Festivalului național de folclor pentru tineri Interpreți – În memoria Vasile Conțiu.

Festivalul este deschis tuturor tinerilor interpreți vocali de muzică populară, cu vârste cuprinse între 16 și 24 ani. În cadrul concursului se vor prezenta două cântece:

  • un cântec (doină, baladă, cântec doinit) fără acompaniament orchestral – maxim doua strofe;
  • un cântec (de preferință ritmat) cu acompaniament orchestral;
  • la final, în maxim 2 minute se va prezenta costumul popular, în grai local.

Acompaniamentul orchestral este asigurat de către Orchestra Hora din Reghin.

Organizatorii asigură cazarea și masa pe perioada concursului pentru toți concurenții care trec de preselecție (inclusiv pentru un însoțitor – în cazul minorilor), transportul va fi suportat de participanți.

Data limită pentru înscrieri este 01.07.2018, concurenții având obligația să trimită pe adresa liacodrina@gmail.com respectiv creatiemures@yahoo.com următoarele:

  • Fișa de înscriere completată și semnată
  • Copia actului de identitate (în cazul minorilor se atașează și copie dupa CI a însoțitorului)
  • Înregistrarea audio a cântecului rimat cu care vor participa în concurs, sau partitura acestuia.

Preselecția va avea loc în data de 18 iulie 2018, ora 11:00, la Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Edicație Artistică Mureș.

Festivalul de folclor pentru Interpreți “În Memoriam Vasile Conțiu” va avea loc în Sala Mare a Palatului Culturii din Tîrgu-Mureș, urmând ca în data de 20 iulie 2018, în Comuna Rîciu, pe scena amenajată în aer liber să aibă loc un Spectacol de Gală a Laureaților și al Invitaților Speciali, în cadrul Târgului de Sf. Ilie.

Nu se percep taxe de participare. Toți concurenții vor primi diplome de participare.

Relații suplimentare și persoane de contact: Lia Codrina Conțiu – 07400946636, liacodrina@gmail.com.

Location
Palatul Culturii din Târgu Mureș

Date/Time
Date(s) - 18/07/2018 - 20/07/2018
All Day

Loading Map....