De Crăciun în Bistrița-Năsăud

De Crăciun în Bistrița-NăsăudÎntr-o atmosferă de basm sunt așteptați bistrițenii să trăiască în spiritul Crăciunului de altădată. Ca în fiecare an, Complexul Muzeal Județean marchează aceste sărbători pline de culoare din viața noastră prin manifestarea ”De Crăciun în Bistrița-Năsăud”. Timp de două zile, Complexul Muzeal vă propune să vă aplecați cu fior și emoție asupra unor repere fundamentale din ființa națională românească: obiceiul colindei, care este perpetuarea peste arcul istoriei a tradiției apostolice a răspândirii veștii Sfintei Nașteri, ateliere de creație dedicate podoabelor care dau lumină sărbătorilor de iarnă, proiecție de film, recitaluri extraordinare ale unor artiști excepționali, târg de produse tradiționale, dar și întoarcerea la valorile unui trecut comun tuturor, în jurul casei țărănești din curtea Muzeului, unde vom împodobi pomul și ne vom bucura de sosirea lui Moș Crăciun și a colindătorilor.

Programul evenimentelor:

Joi 22 decembrie

Orele 9.00 – 18.00: ”O, brad frumos” – Atelier de creații: ornamente, creativitate, imaginație și suflet

Orele 9.00 – 20.00: Cuvinte vechi în bradul de Crăciun: Fragmente/citate din cartea veche a patrimoniului muzeal

Orele 9.00 – 20.00: Produs în Bistrița-Năsăud … de Crăciun de toate de pus pe masă, de ”gătat” casa și înfrumusețat gazda! (Târg de produse tradiționale)

Orele 9.00 – 11.00: Iată vin colindătorii. Grupuri de colindători din: Liviu Rebreanu, Năsăud, George Coșbuc, Sîngeorz-Băi, Liceul de Muzică ”Tudor Jarda” Bistrița, Liceul cu Program Sportiv Bistrița, Școala Generală nr. 5 Bistrița

Orele 9.00 – 18.00: Povești de Crăciun – Proiecție de film

Ora 11.00: Obicei tradițional – Tăiatul porcului și pregătirea bucatelor. Pomana porcului

Orele 16.00 – 19.00: ”Din casă-n casă!” – la casa tradițională din curtea muzeului. Întâlnirea cu Moș Crăciun. Împodobirea bradului. Primirea colindătorilor – Grădinița Prichindeii

Orele 17.00 – 19.00: Concert folk de colinde – Florin Săsărman, Gheorghe Ani, Vasile Bancea, Paul Gogancea

Ora 19.00: Recital extraordinar Ioan Pop și Grupul Iza

Vineri 23 decembrie

Orele 9.00 – 20.00: Produs în Bistrița-Năsăud… de Crăciun de toate de pus pe masă, de ”gătat” casa și înfrumusețat gazda! (Târg de produse tradiționale)

Orele 9.00 – 18.00: ”O, brad frumos” – Atelier de creații: ornamente, creativitate, imaginație și suflet

Orele 9.00 – 20.00: Cuvinte vechi în bradul de Crăciun: Fragmente/citate din cartea veche a patrimoniului muzeal

Orele 9.00 – 18.00: Povești de Crăciun – Proiecție de film

Ora 15.00: Iată vin colindătorii – Colinde bisericești cu Grupul Tabor

Ora 16.00: Colindători de la Josenii Bârgăului

Orele 16.00 – 19.00: ”Din casă-n casă!” – la casa tradițională din curtea muzeului. Întâlnirea cu Moș Crăciun. Împodobirea bradului. Primirea colindătorilor

Orele 16.00 – 18.00: Ansambluri de obiceiuri și grupuri de colindători din Prundu Bârgăului, Spermezeu, Rebra, Șieuț, Dumitra, Budești, Salva, Șanț, Ilva Mare, Sîngeorz-Băi, Căianu Mic, Ansamblul ”Doinița” Bistrița, Ansamblul ”Balada” Bistrița, Corul de tineri al Centrului Județean pentru Cultură

Orele 18.00 – 19.00: E vremea colindelor -Program susținut de Ansamblul profesionist ”Dor Românesc”

Orele 19.00 – 20.00: Recital extraordinar Cristian Pomohaci, acompaniat de orchestra Ansamblului ”Dor Românesc”

Autor: Viorel Grosu

SHARE