Cu noi este Dumnezeu – Concert extraordinar de pricesne – Cluj

60

Cu noi este Dumnezeu – Concert extraordinar de pricesne - ClujConsiliul Județean Cluj în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj organizează,  miercuri, 28 martie 2018, de la ora 18:00, pe scena Casei Universitarilor – „Auditorium Maximum” a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, Concertul Prepascal „Cu noi este Dumnezeu”.

Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană” va introduce publicul spectator în atmosfera specifică Sărbătorilor Pascale, iar pricesnele din satul tradițional vor fi prezentate publicului de Grupul vocal tradițional de femei din localitatea clujeană Luna. Pe scenă vor urca și interpreții de muzică populară: Maria Marcu, Irina Someșan, Mariana Morcan, Ioana Breda Morar, Alina Ceuca, Grigore Sâmboan, Radu Lazăr și Raul Oltean.

Invitații speciali vor fi cunoscuta interpretă de pricesne Eugenia Marinescu, actorul Dorel Vișan și interpreta de muzică populară Mariana Anghel. Nu vor lipsi nici momentele deosebite de toacă care vor fi prezentate de Eclesiarhul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea clujeană Nicula.

Intrarea la spectacol este liberă.

SHARE