Crăciunul în tradiția românească

47

colindatori de craciunSărbătorile şi obiceiurile populare, grupate în preajma solstiţiului de iarnă, poartă numele generic de sărbători de iarnă. Chiar dacă încep în 20 decembrie, în ziua de Ignat și se termină pe 7 ianuarie, în ziua de Bobotează,  25 decembrie, adică ziua de Crăciun poartă cea mai mare însemnătate. Crăciunul este o sărbătoare a luminii, a compasiunii față de semeni, o vreme de voioșie, bucate alese și clipe de neuitat petrecute cu familia. Sărbătoarea Crăciunului marchează nașterea pruncului Isus Hristos și este prima sărbătoare creștină a Mântuitorului în ciuda faptului că nu este la fel de veche precum Paștile sau Rusaliile.

În ziua de Crăciun, finii trebuie să meargă cu daruri la nași. Dacă de Crăciun este atât de cald încât se pot lăsa ușile deschise, va fi mare frig de Paști. Deși ne-am obișnuit să mâncăm friptură de porc la masa de Crăciun, în vechile credințele ale poporului român se zicea ca nu este bine să faci așa ceva pentru ca vitele să nu bolească sau să nu fie atacate de lupi, ori ca porcii să nu piară în anul ce vine.

Colindele de stea reprezintă o parte extrem de importantă legată de tradițiile Crăciunului românesc. După începerea colindelor de noapte, oamenii consideră sărbătorile începute. Colindătorii pornesc de obicei de la casa șefului de ceată, trec pe la primărie și pe la preot, după care colindă întregul sat. Există, însă, comunități în care se organizează numai o singură ceată de feciori, casele fiind colindate pe rând, fără priorități.

Ajunși în curte, fără a rosti vreo formulă de cerere a permisiunii, flăcăii încep să colinde. Colindele nu folosesc versuri satirice ci numai urări de sănătate și de bun augur. În credința sătenilor, colindele se rostesc pentru îndepărtarea diavolului și purificarea spațiului, de aceea se consideră că este mare păcat dacă cineva sta cu poarta încuiată în noaptea ajunului de Crăciun.

După rostirea colindei la fereastră, flăcăii sunt invitați în casă, sunt ospătați și răsplătiți. Atunci când sunt însoțiți de muzică, în casele cu fete, are loc o mică petrecere, fata fiind prima scoasă la joc de către șeful cetei sau după caz, de către flăcăul care o simpatizează în mod deosebit.

Dacă în ziua și în noaptea Ajunului de Crăciun doar copiii și flăcăii umblă cu colinda, începând din ziua Crăciunului (25 decembrie) și încheind cu Boboteaza, gospodarii sunt cei care colindă pe la vecini, rude sau prieteni. În unele sate se întâlnește și colinda bisericii, numită “colinda bătrână”, alcătuită numai din oameni căsătoriți. Din dimineața de 25 decembrie începe colindatul cu steaua. Mersul cu steaua presupune asocierea copiilor în grupuri de câte trei. Copiii sunt răsplătiți în mod tradițional cu mere, nuci, covrigi și alte fructe.

În unele sate se păstrează și un alt obicei: cel mai în vârstă membru al familiei trebuie să arunce în fața colindătorilor boabe de grâu și de porumb. Bătrânii spun că, dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi date găinilor, acestea vor fi spornice la ouat. Ei cred, de asemenea, ca vor avea o recoltă foarte bună în anul următor dacă vor amesteca sămânța pe care o vor pune în brazdă cu boabele folosite în ajun la primirea colindătorilor.

Dacă prima persoană care intra în casă în ziua de Crăciun este un bărbat, oamenii cred că este un semn de bunăstare și sănătate pentru anul următor. Pentru a atrage binele asupra caselor lor, oamenii țin masa întinsă toată noaptea.

Cât țin zilele Crăciunului, furca de tors trebuie ascunsă, căci altfel cel ce o va vedea în aceste zile va fi mușcat de un șarpe atât de gros și atât de lung, ca o furcă.

Înainte de a se așeza la masă, vecinii își dădeau de pomană colac, lumină, caltaboș, în credința că ospătează astfel pe morții neamului.

Tot în prima zi de Crăciun era obiceiul ca fetele și femeile să meargă în cimitir și să tămâieze morții. Pe drum, ele se întâlneau cu feciori și oameni însurați care trebuiau să cânte un colind special numit Zori sau Zorit:

„Mulțumescu-ți, mulțumesc,

Doamne Iisuse Hristoase,

Că ne-ai dat zori frumoase

Și raze prea luminoase.

Doamne, veștmintele tale

Dau și raze ca un soare

Și lumină ca de lună;

Căci din cer te-ai pogorât,

Doamne, josu-ți pe pământ”.

După ce se întorceau de la cimitir, femeile făceau leșie, cu aceasta obișnuind să se spele toți ai casei, în credința că nu vor face păduchi peste vară! În apa în care se spălau se puneau o nucă și un ban, ca să fie sănătoși ca nuca și norocoși la bani. Apoi, oamenii maturi mergeau la biserică.

Prin părțile de sud ale țării, când se întorceau de la biserică, oamenii aveau obiceiul să pășească peste un fier așezat pe pragul casei, sperând că astfel vor fi sănătoși peste an. Toți trebuiau să aibă în mâini ceva de aprins, mai ales lemne, pentru a le pune pe foc, când intrau în casă.

Gospodina casei avea mare grijă să pregătească o masă îmbelșugată, de la care nu puteau să lipsească carnea de porc, de pasăre, de iepure sau de vrabie, laptele și plăcintele. Se socotea că era mai bine să se mănânce mai întâi carnea de iepure, pentru a fi ușori în anul care urma, alteori consumându-se mai întâi pește, cu speranța că mesenii vor fi vioi ca peștele sau vrabia ca sa fi agil ca o vrabie. Din vechi timpuri se făcea un colac deosebit, colacul plugarilor, care se ținea pe masă de la Crăciun până la Anul Nou, uneori până la Bobotează, când era împărțit la cei ai casei și la vite, să fie ferite de boli. Covata în care a fost frământat colacul se pune în fânul care se dă la vite să fie spornice.

Crăciunul mai este numit și sărbătoarea familiei, este ocazia când toți se reunesc, părinți, copii, nepoți își fac daruri, se bucură de clipele petrecute împreună în jurul mesei, cu credința că prin cinstirea cum se cuvine a sărbătorilor vor avea un an mai bun.

Echipa Music Artist va urează Sărbători fericite!

SHARE