„Buzău Fest” la cea de-a II-a ediție

171

Buzau Fest - editia a II - 2018Consiliul Județean Buzău în parteneriat cu Centrul Județean de Cultură și Artă Buzău organizează în stațiunea Sărata Monteoru cea de-a II-a ediție a Festivalului “Buzău Fest” în perioada 1-2 iunie 2018.

Prima zi a festivalului este dedicată muzicii populare și va începe la ora 12:00, iar pe scena evenimentului vor urca Ion Paladi și Orchestra „Lăutarii” din Chișinău condusă de Nicolae Botgros. Tot în prima zi, organizatorii au pregătit surprize dulci și jocuri pentru copiii care vor ajunge la Buzău Fest. Nu vor lipsi nici meșterii populari cu lucrările lor sau produsele tradiționale românești pe care le veți putea achiziționa de la fața locului. Vor avea loc degustări de produse tradiționale și de vinuri din podgoriile Buzăului.

Tot în prima zi a evenimentului sunt pregătite pentru spectatori dansuri tradiționale și parade ale portului popular, dar și lupte de gladiatori.

În acest an vor exista curse gratuite între orașul Buzău și stațiunea Sărata Monteoru cu autobuze supraetajate pentru ca evenimentul să fie cât mai accesibil buzoienilor.

Sâmbătă are loc un cros al tinerilor și nu vor lipsi din peisaj atelierele meșteșugărești, vor fi reconstituite scene din războaiele dintre Decebal și Traian, un ritual sarmatic, Rugul lui Zamolxe și alte activități, iar seara va urca pe scenă Loredana.

Evenimentul se regăsește în seria de manifestări care se desfășoară în acest an centenar, „100 de ani de România”.

SHARE