Alexandru Țitruș

60

Alexandru Țitruș s-a născut la 3 martie 1922 în localitatea Unirea-Ocna Mureș, județul Alba, într-o familie modestă, cu 9 copii. La vârsta de 6 ani a început să cânte într-un grup instrumental alcătuit de tatăl și frații acestuia. Alexandru Țitruș a început să cânte inițial la țambal, chiar dacă acest instrument nu-i era pe plac.

Pentru că Alexandru iubea vioara, a început pe la vârsta de opt ani să fure instrumentul fratelui mai mare pentru a exersa, după ureche, melodiile vechi, auzite de la bătrâni.

Alexandru Țitruș a hotărât să plece la București, unde, datorită talentului său nativ și unor conjuncturi favorabile, a realizat primele înregistrări la Radio București când abia împlinise 14 ani.

A fost angajat al Ansamblului “Doina” al Armatei din București, condus pe-atunci de generalul Dinu Stelian, apoi, în 1963 se stabilește la Cluj, unde, o perioadă a fost angajat al Orchestrei de Muzică Populară a Filarmonicii de Stat “Transilvania”.

Fiind înzestrat cu talent desăvârșit, Alexandru Țitruș a fost instrumentistul care a făcut vioara să râdă, dar și să plângă. Calitățile artistului i-au deschis drumul spre colaborări cu dirijori celebrii și cu orchestre renumite, alături de care a înregistrat succese remarcabile la toate concertele din țară și străinătate.

Pentru stilul de interpretare într-o manieră unică, în zona folclorică a Transilvaniei, i-a fost decernat titlul de virtuoz al arcușului, fiind considerat cel mai mare doinitor al viorii de pe Mureș și Târnave.

S-a stins din viață la 5 mai 1989, la doar 67 de ani, lăsând un gol imens în folclorul muzical-instrumental din Transilvania.

Sursa: Tradiții Clujene

Alexandru Țitruș a colaborat cu Casa de Discuri “Electrecord” care i-a editat patru discuri și o casetă audio cu cele mai frumoase melodii ardelenești.

Printre melodiile acestuia amintim:

  • Învârtita de la Sibiu
  • Joc de bâtă
  • Fedeleșul
  • Doină de pe Arieș
  • Învârtită de pe Mureș
  • Ciocârlia
  • Fecioresc de la Turda.

În aprilie 1996, Primăria Orașului Ocna-Mureș i-au oferit artistului Alexandru Țitruș, post mortem, Diploma de “Cetăţean de Onoare”.

SHARE